Recenzie "Casa de lângă lac" de Kate Morton


Autor: Kate Morton
Editura: Humanitas
Colecţia: Beletristică

Descriere:

Cornwall, iunie 1933. Domeniul familiei Edevane, Loeanneth, își așteaptă oaspeții pentru petrecerea tradițională de la mijlocul verii. Alice Edevane are 16 ani, o inteligența vie și vrea să fie scriitoare. Apropierea balului o emoționează peste măsură, iar motivele nu-i lipsesc – a scris o povestire polițistă după toate regulile artei și se pregătește să-și dezvăluie secretul: este îndrăgostită. Dar la miezul nopții, când focurile de artificii luminează cerul întunecat, familia Edevane va suferi o pierdere atât de grea, încât va părăsi Casa de lângă lac pentru totdeauna.

"Casa de lângă lac" este cea de-a cincea carte a autoarei Kate Morton.

Părerea mea:

Un roman foarte, foarte bun, cu o acţiune bine structurată şi cu personaje impresionante.

Kate Morton este celebră pentru romanele ei complexe şi pentru faptul că reuşeşte să menţină cititorul în acţiunea cărţii până ce acesta termină lectura cărţii.

Imediat ce am văzut că acest roman va apărea şi la noi l-am trecut pe wishlist, coperta fiind superbă, iar descrierea scurtă şi concisă m-a făcut să-mi doresc să o citesc.

"Casa de lângă lac" a fost prima mea întâlnire cu scriitoarea autraliancă Kate Morton şi cu siguranţă nu ultima. Kate mi-a oferit o mulţime de motive să continui să-i citesc şi celelalte patru cărţi, apărute şi la noi la editura Humanitas (Humanitas Fiction).

Considerat un roman puzzle, "The lake house" este construit pe mai multe fire narative (planuri), alternându-se, în final formând o carte "bine închegată" şi aproape perfectă. De ce zic aproape? Ei, bine, pentru că unele aspecte negative nu m-au lăsat să-i dau 5 steluţe pe goodreads, ci 4 steluţe. Printre cele mai mari dezavantaje ale cărţii se numără: repetarea şi repovestirea unor pasaje, acţiunea care se tot trage de ea spre finalul romanului şi finalul care nu a fost aşa de "wow!" pe cât mă aşteptam.

Sadie Sparrow este o detectivă care lucrează pentru poliţie, fiind una dintre cele mai bune. Având un caz mai sensibil, în care este dispărută o mamă şi fiica ei este încuiată în casă, aceasta se emoţionează şi se implică mai mult decât trebuie, depăşind cu mult bariera de poliţist. Pentru că toată lumea doreşte să închidă cazul, ea susţine că nu s-a procedat corect şi vrea să rămână cazul deschis. Nefiind ascultată de nimeni, aceasta dă informaţii care sunt ştiute doar de poliţişti unui reporter.

Aflând de această gafă, un coleg de-al ei o sfătuieşte să îşi ia o vacanţă departe de serviciu, pentru a se uita evenimentul neplăcut de mai sus şi pentru ca Sadie să se liniştească.

 Fiind mai mult obligată, Sadie se hotărăşte să plece în Cornwall, la bunicul ei pe nume Bertie. Bunicul se bucură când află că o să stea cu el pentru câteva zile sau săptămâni şi o întâmpină vesel.

 Iubind să facă jogging, Sadie Sparrow aleargă în fiecare dimineaţă, împreună cu cei doi câini ai lui Bertie, prin pădure.

Văzând printre copacii o casă mare şi impunătoare, se opreşte din alergat şi face o mică vizită aceastei reşedinţe. Era un adevărat paradis pe Pământ! Reşedinţa era alcătuită dintr-o casă mare, un lac şi o grădină, toate trei foarte spaţioase şi foarte frumoase (era o plăcere să-ţi petreci timpul acolo, pe vremuri). Din păcate această reşedinţă este părăsită, dar se vede că cei care au plecat s-au grăbit, pentru că au lăsat o fotografie cu un copil, o ceaşcă şi câteva obiecte pe o masă.

  De cum ajunge acasă la bunicul ei, Sparrow este uimită, deoarece îl găseşte pe bunic cu o doamnă, prietenă cu Bertie. Sadie povesteşte despre casa pe care tocmai o văzuse ascunsă printre copacii din pădure, iar Bertie îi spune că această casă i-a aparţinut familiei Edevane, de mult timp, cam prin anii 1930.

 Pentru Sadie această descoperire o face să-şi dorească să afle mai multe despre povestea familiei Edevane, iar bunicul ei îi povesteşte ceva mai mult. Îi spune că familia Edevane a părăsit reşedinţa din Cornwall după ce, la petrecerea de vară, un băieţel din această familiei a dispărut şi nimeni nu a reuşit să afle cine este vinovatul şi de ce a făcut acest lucru urât. De când a dispărut acest copil, întreaga familie a plecat pentru totdeauna din această casă, nimeni nereuşind să se mai întoarcă.

 Sadie Sparrow este din ce în ce mai interesată de acest caz nerezolvat şi se implică cu toată inima în rezolvarea lui, cu toate că va întâmpina multe obstacole greu de doborât.

 Răscolirea trecutului nu este o idee plăcută, dar Sadie vrea să rezolve acest caz complicat şi devine chiar obsedată de el, pardon, după părerea ei, "interesată doar".

 Din dorinţa de a face o tartă cu pere, Bertie îşi trimite nepoata să cumpere ingredientul principal, şi anume perele. În drumul spre piaţă, Sadie vede o bibliotecă şi îi vine o idee genială: dacă o vizitează poate cere mai multe informaţii despre domeniul Loeanneth, unde a locuit familia Edevane. Chiar a fost o idee grozavăăă, pentru că descoperă o mare parte din informaţiile pe care nu a reuşit să i le spună bunicul ei. Află că această familie era una foarte respectată în trecut, având trei fiice: Alice, Deborah şi Clementine, dar şi un fiu pe nume Theo, cel care a dispărut sau a fost răpit. Sadie face o incursiune în istoria familiei Edevane şi află, după cum am spus şi mai sus, foarte, foarte multe detalii importante.

 Pentru că din cărţi a căpătat "baza", această detectivă nu se opreşte aici, ci continuă cercetările. Află că Alice este o scriitoare de romane poliţiste faimoasă şi îi scrie o scrisoare despre dispariţia micuţului Theo. Alice primeşte scrisoarea şi Peter, asistentul ei, i-o arată însă această spune că a încurcat-o cu altă persoană, că ea nu are niciun frate pierdut şi respectiv nu îi scrie un răspuns lui Sadie.

 În acest timp, Sadie contactează un poliţist care s-a ocupat de acest caz, al dispariţiei fiului familiei Edevane, şi descoperă iar detalii importante.

 Văzând că nu primeşte răspuns la scrisoare, Sadie îi mai scrie una lui Alice şi de data aceasta Alice îl pune pe Peter să o contacteze pe detectivă şi să aranjeze o întâlnire cu ea.

 După această întâlnire şi mai multe lucruri se scot la lumină.

Sadie obţine cheile casei de lângă lac de la Alice şi face o vizită, descoperind scrisori şi multe jurnale scrise de părinţii lui Alice.

 Detectiva Sadie, scriitoarea Alice şi fostul poliţist îşi pun minţile la constribuţie şi rezolvă parţial puzzelul. Dar oare îl vor rezolva complet? Unde a fost băieţelul? Cine şi de ce l-a răpit?

 Romanul este o bucurie pentru minte şi suflet, reuşind să te rupă din realitate şi să te introducă în universul creat de Kate Morton cu măiestrie.

Kate Morton s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. Dar nu actoria avea să îi aducă celebritatea, ci scrisul. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca şefă de promoţie. Şi-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, Casa de la Riverton (The House at Riverton; Humanitas Fiction, 2009, 2013), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul The Shifting Fog, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie şi Statele Unite. A fost desemnat de Sunday Times drept cel mai bine vândut roman al anului 2007 în Marea Britanie, iar de New York Times drept una dintre cele mai bine vândute cărţi ale anului 2008 în SUA. Cel de-al doilea roman, Grădina uitată (The Forgotten Garden, 2008; Humanitas Fiction, 2011), a ajuns pe primul loc în topul bestsellerurilor din Australia şi Marea Britanie şi a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului. În 2010 vede lumina tiparului romanul Orele îndepărtate (The Distant Hours; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de același succes de public și ale cărui drepturi de ecranizare au fost cumpărate de casa de filme a lui Clint Eastwood. Cel de-al patrulea roman al ei, Păzitoarea tainei (The Secret Keeper, 2012; Humanitas Fiction, 2014) a devenit la rândul lui bestseller și a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women’s Fiction Category. Primele sale patru romane au câștigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. În 2015 Kate Morton publică cea de-a cincea sa carte, Casa de lângă lac (Lake House; Humanitas Fiction, 2017), bestseller aflat în topurile de vânzări din Australia, SUA, Marea Britanie și Canada.

Mulţumesc mult celor de la Libris pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Comentarii

Postări populare