Recenzie "Jocuri de oglinzi" de Agatha Christie


Recenzie "Jocuri de oglinzi" de Agatha Christie

Număr pagini: 270;
Editura: Litera;
CategorieBeletristică.

La rugamintea unei vechi prietene, Miss Marple isi viziteaza o fosta colega de scoala, pentru a investiga ce pericol ar putea-o paste pe aceasta. Carrie Louise, care traieste impreuna cu cel de-al treilea sot, fiica, nepoata si fiii vitregi intr-o cladire candva impunatoare, transformata intr-un centru de reabilitare pentru tinerii delincventi, pare incapabila sa atraga ura cuiva, ba, dimpotriva, toata lumea o ingrijeste plina de devotament. Si atunci de ce boala de care sufera seamana in mod ciudat cu o otravire cu arsenic? Drama care plutea in aer izbucneste pe neasteptate, insa victima este alta decat s-ar fi crezut…

Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, DBE (născută Miller; 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurandu-se de acelasi succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului.

Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records, printre alții, ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. UNESCO consideră că ea este actualmente autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56), fiind depășită doar de operele colective ale corporației Walt Disney Productions.

Până în 2006, cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi.

Un roman savuros, care te ţine în mrejele lui până la finalul lecturii.

Oh, ce mult îmi plac romanele poliţiste bune, în special cele scrise de Agatha Christie, regina crimelor.

Romanele poliţiste îmi oferă o poveste interesantă, mister şi multe intrigi care sunt amestecate, rezultând o capodoperă poliţistă.

Întotdeauna când citesc romane poliţiste pornesc cu dreptul lectura, pentru că aştept cu nerăbdare să intru în poveste, să aflu crima, dar, mai ales, să aflu criminalul.

 Tare sunt pe gustul meu cărţile poliţiste care mă fac să iau la rând toate personajele şi să le bănuiesc că au săvârşit crima, însă ce mult mă bucur când aflu că nu e niciun personaj la care m-am gândit eu, ci altul (de obicei liniştit, calm) care rămâne în umbră drept un exemplu.

 Romanul "Jocuri de oglinzi" m-a fascinat încă de la primele pagini, dialogul dinamizând acţiunea şi menţindu-mă în priză. Acest roman debutează cu o întâlnire dintre Ruth Van Rydock şi Miss Marple, în care Ruth îi spune lui Miss Marple să se ducă să o viziteze pe sora ei, pentru că un aşa numit "pericol" o paşte. Bineînţeles, cu toată plăcerea, Miss Marple acceptă să meargă la Stonygates, unde locuia Carrie Louise Serrocold alături de familia ei. La Stonygates, lângă casa lui Carrie, este un centru de reabilitare pentru tinerii delincvenţi, condus de familia Serrocold, toţi din familia Serrocold fiind oameni miloşi şi, probabil, acest centru o îngrijorează pe Ruth.

 Ajunsă aici, Miss Marple petrece câteva zile bune, făcând cunoştinţă cu numeroşi oameni care locuiesc la Stonygates, inclusiv cu tinerii din centrul de reabilitare.

 Într-o seară, un acţionar al centrului de reabilitare este găsit mort în faţa unei maşini de scris, în casa familiei Serrocold. Tot în această seară, Edgar, un tânăr din centru, vine la domnul Lewis, soţul lui Carrie, cu un pistol spunând că este fiul lui.

Tot în aceeaşi seară ( :))) ), apare şi un tânăr pe nume Alex la domeniul Serrocold. Dar ce s-a întâmplat cu acţionarul? De ce a fost omorât? Şi mai ales, de cine? Oare de ce este găsit în medicamentul doamnei Carrie arsenic? Cine vrea să o omoare şi pe aceasta? Toate răspunsurile le găsiţi în roman.


 "Jocuri de oglinzi" de Agatha Christie este un roman alert şi surprinzător, perfect pentru serile lungi şi călduroase de vară. Vi-l recomand!

Mulţumesc mult, Libris pentru exemplarul oferit pentru recenzie. :)

Comentarii

  1. Draguta recenzia, m-ai facut curioasa! Nu cred ca am citit nimic de Agatha Christie, insa sunt fan Rodica Ojog Brasoveanu. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ţi-a plăcut recenzia mea. Agatha Christie scrie foarte, foarte frumos. Este un autor pe care-l recomand cu drag! Mulţumesc pentru vizită şi zile frumoase în continuare. Robertt.

      Ștergere
  2. N-am citit cărțile Agathei Christie, dar sunt de mult timp în plan. Cred că femeia asta a fost formidabilă, la fel ca și scrierile ei, iar lectura lor, sper eu, o să-mi confirme asta. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sigur are să-ţi confirme :) Ma bucur ca ai trecut pe aici! Lecturi placute, Simina!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare