Recenzie: "Black Beauty" de Anna Sewell


Minunată carte!

De “Black Beauty” am auzit prima oară ca fiind un film, apoi am aflat că filmul este făcut după frumosul roman al romancierei engleze Anna Sewell şi n-am mai stat pe gânduri, titlul acesta câştigând câteva locuri în lista mea de lecturi. Şi iată că i-a venit rândul la citit! Cum a fost? O carte simplă, uşoară, dar cu o acţiunea foarte, foarte interesantă.

 Romanul a apărut iniţial în anul 1877, bucurându-se de un real succes încă de la apariţie. Din păcate, autoarea romanului s-a stins din viaţă cinci luni mai târziu de la apariţia cărţii, însă, din fericire, a putut vedea cât de bine a fost primită cartea ei în rândul criticilor şi cititorilor. Până în prezent, “Black Beauty” a devenit un bestseller internaţional, vânzându-se în mai mult de 5 milioane de exemplare.

 Povestea armăsarului negru a reuşit să cucerească milioane de inimi şi să transmită semne de avertisment asupra condiţiei animalelor domestice, puse la munci grele. De asemenea, cartea învaţă cititorul şi lecţii privind viaţa de zi cu zi, precum faptul că dacă eşti bun şi gândeşti corect, evident că totul o să se aşeze aşa cum vrei tu. Eu m-am bucurat mult când am văzut că romanul este narat chiar de căluţ, astfel putând să-mi imaginez lumea prin ochii unui animal, aşa cum o simte şi o vede el.

 “Black Beauty” este un cal diferit faţă de ceilalţi, întrucât pe lângă a fi frumos, este deştept, bun cu orice fel de oameni, muncitor şi prietenos. Cu toate că trece prin clipe dificile, el rămâne la fel de bun şi de cuminte, încât e o plăcere să-ţi petreci timpul alături de el. Percepe orice gest uman într-un anumit fel şi îşi dă seama dacă în faţa lui este un om blând, care tratează animalele cu bunătate sau unul rău, care bate animalul până ce sângele începe să-i curgă şiroaie. Armăsarul negru se naşte în căminul unui om onest şi duce o viaţă cum mulţi şi-ar dori să trăiască: este hrănit corespunzător, folosit la muncă în mod regulat, nu până la epuizare, şi este tratat ca un om normal, dar care nu poate vorbi, gesturile fiind limbajul lui. Timpul trece, iar Black Beauty creşte şi este dresat, pentru a fi mai apoi vândut altui om. Ajunge în Parcul Birtwick şi primeşte o boxă curată, plăcută şi aerisită. În câteva zile se împrieteneşte cu caii din fermă şi află povestea fiecăruia. În această fermă este şi o iapă pe nume “Ginger”, în traducere “Zbânţuita”, care are o poveste tragică, trecând prin clipe de teroare. Ginger era bătută şi pedepsită la vechiul stăpân, dar ea nu accepta bătaia, ci reacţiona, devenind şi ea violentă, însă puterea unui om nu se poate compara cu puterea unui căluţ. Am apreciat atitudinea lui Ginger şi sunt sigur că voi o să o condamnaţi pentru modul ei de a reacţiona la bătaia primită.

 Zilele zboară în Parcul Birtwick şi minunea de avea proprietari buni disparea ca un vis dimineaţa, aşa că Black Beauty ajunge dintr-o fermă în alta, până ce este cumpărat de un birjar, care este unul foarte priceput, tratându-l cu respect pe căluţ, oprindu-se din a îl pune la muncă pe căluţ când el nu mai putea şi oferindu-i mâncare îndestulătoare şi un culcuş plăcut. Parcă Black Beauty retrăia momentele de odinioară…

  Dar într-o noapte de iarnă grea şi geroasă, Jerry Barker, proprietarul calului, se îmbolnăveşte de pneumonie şi zace zile întregi în pat, luptându-se între viaţă şi moarte. Ce se va întâmpla cu Black Beauty cât timp Jerry este bolnav? Oare se va face bine Barker şi totul revine la normal? Cum se termină romanul? 
“Black Beauty” m-a învăţat cum trebuie să mă comport cu un animal şi m-a mai învăţat şi că tot ceea ce facem noi, oamenii, este înţeles în proporţie de 50% sau mai mult de animalele din jurul nostru. O bucurie de carte! Must-read!

  Cartea o găsiţi aici, pe site-ul celor de la Târgul Cărţii, la un preţ mult mai mult decât tentant. De asemenea, găsiţi o gamă variată de cărţi noi şi vechi pe târgulcărţii.ro. Recomand cu drag această librărie şi anticariat, pentru că alături de preţurile mici, prezintă seriozitate şi încredere. Spor la cumpărături şi lecturi plăcute, dragilor!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare