Recenzie: "Cartea oglinzilor" de E.O. Chirovici


Jocul minții tale te poate suprinde chiar și pe tine.  
 Volumul care a luat cu asalt marea piaţă internaţională de carte, “Cartea Oglinzilor” este singurul titlu al unui scriitor român contemporan ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa românului. 
 În thrillerul “Cartea Oglinzilor”, facem cunoştinţă cu Peter Katz, agentul literar care în cei cinci ani de carieră a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea însă nu a reuşit să îi stârnească interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea când se petrec faptele din povestirea lui, Richard oferă atât de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wider, încât Katz nu ştie ce să creadă: oare autorul manuscrisului este criminalul sau doar are informaţii care pot duce la elucidarea cazului?

 Încă de la apariţie, romanul “Cartea oglinzilor” s-a dovedit a fi unul controversat. Unii spun că le-a plăcut mult, alţii că nu le-a plăcut deloc şi că este o carte plictisitoare, bună ca somnifer când n-ai somn. Dar, ce mă bucură cel mai tare, este faptul că, deopotrivă, părerile bune şi cele rele fac cartea din ce în ce mai cunoscută în rândul cititorilor. Şi ce e cel mai tare: o parte din cititori nu bagă în seamă părerile altor persoane; ei citesc cartea şi-şi formează singuri o părere. Exact cum ar trebui să facem toţi, pentru că pierdem lecturi minunate ascultând în stânga şi în dreapta păreri răutăcioase, scrise doar din invidie pentru succesul unui autor român. 

 “Cartea oglinzilor” s-a dovedit a fi un thriller bun, parcă scris de un autor din afară, atmosfera şi decorurile create de scriitor purtându-mă pe străzi străine. De la structura complexă, până la personajele memorabile, Ovidiu m-a făcut să-mi rod unghiile de curiozitate şi m-a făcut, de asemenea, să car romanul cu mine peste tot. La metrou, la dentist sau la liceu.  După ce am dat şi ultima pagină m-am convins că trebuie să citesc cât mai curând şi alte cărţi scrise de E.O. Chirovici. Mi-a atras atenţia “Cine a ucis-o pe Nora Jones?” şi abia aştept să pun mâinile pe ea.

 Romanul “Cartea oglinzilor” a apărut în anul 2017 în limba română, la editura Rao, având 298 de pagini, fiind structurat în trei părţi.

 Toată aventura începe cu un fragment de manuscris, scris la persoana I, trimis de Richard Flynn, un bărbat care dorea să devină scriitor, lui Peter Katz, un important agent literar. Fragmentul vine cu o scrisoare, care îl convinge pe Katz că merită să îi acorde o şansă lui Richard Flynn şi să citească “bucata” de carte. În romanul lui Richard are loc o crimă, iar victima este un profesor universitar pe nume Joseph Wieder, asasinat în noaptea de 21/22 decembrie 1987, în casa lui. Evident că Richard este principalul suspect, întrucât avea un set de chei de la casa profesorului, acesta lucrând pe posta de “bibliotecar”, făcând o evidenţă a cărţilor. O tipă Laura, persoană importantă în poveste, îl vizita şi ea des pe profesor pentru a îl ajuta cu câteva calcule la un proiect şi pică şi ea ca suspect. Alt personaj semnificativ ar fi şi un îngrijitor cu altecedente, care lucra în casa lui Wieder ca “omul bun la toate”. De-a lungul cărţii, facem cunoştinţă şi cu alte personaje, precum John Keller, un reporter, sau Roy Freeman, un poliţist inteligent, ambii jucând roluri vitale în roman. Oare cine l-a omorât pe Joseph Wieder? Bibliotecarul, tipa, instalatorul sau cine altcineva? Mai multe nu vă zic, vă las pe voi să descoperiţi, căci e mult mai fain să parcurgeţi voi acţiunea, decât să v-o povestesc eu.

“Cartea oglinzilor” chiar este un roman frumos. O carte care îşi merită cu prisosinţă locul în biblioteca mea. Recomand.

  Cartea o găsiţi pe site-ul celor de la Târgul Cărţii, la un preţ mult mai mult decât tentant. De asemenea, găsiţi o gamă variată de cărţi noi şi vechi pe târgulcărţii.ro. Recomand cu drag această librărie şi anticariat, pentru că alături de preţurile mici, prezintă seriozitate şi încredere. Spor la cumpărături şi lecturi plăcute, dragilor!

Comentarii

  1. Felicitari Robert!Mie mi-a placut cartea foarte mult,corect ar fi sa spun ca-mi place foarte mult E.Chirovici,de altfel am si facut pe site prezentare la cateva dintre ele.Iar cartea cu Nora Jones e un thriller la care razi ,si asta o face cu atat mai interesanta.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare