10 cărţi pe care le-aş reciti oricând


10 cărţi pe care le-aş reciti oricând

 Să reciteşti ceva mi se pare cea mai bună soluţie atunci când îţi este dor de un personaj sau de acţiunea unei cărţi. Înainte eram de părere că n-am timp de recitit cărţi, întrucât sunt atât de multe de citit, dar nu e chiar aşa. Într-adevăr, sunt multe, însă merită să reciteşti o carte dintr-o mie de motive. N-am să le enumăr aici. 

Pentru că m-am trezit prin casă de câteva ori ţipând „Şi mâine e o zi” şi alte replici de prin cărţi şi pentru că Dorina Dănilă a lasat o provocare pe blog-ul ei, m-am decis să scriu acest articol. Sper să-l găsiţi util şi inspiraţional.

1) „Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell

Am fost destul de sever când am notat cele patru volume ale capodoperei scrise de Margaret Mitchell. Acum, gândindu-mă la ele, parcă îmi pare rău că le-am dat notă cam mică. Dar cine nu este subiectiv atunci când notează o carte? După cum am scris şi mai sus, m-am trezit ţipând prin casă „şi mâine e o zi!”, astfel mi-am dat seama că îmi e dor de Scarlett şi de apusurile de la Tara. 

2) „Altfel... şi totuşi Alice”, de Lisa Genova

 Cu greu îmi găsesc cuvintele pentru a descrie această carte. Este tulburătoare. Te face să vezi o boală prin intermediul unui bolnav. Te face să speri că totul se va termina bine şi că Alice va găsi tratamentul pentru boala de care suferă. 
 Am văzut şi ecranizarea, însă nu m-a impresionat. E plictisitoare. Romanul este de o mie de ori mai bun, aşa că te sfătuiesc să începi cu romanul. Dacă nu şi nu, atunci vizionează ecranizarea.

3) „Bonjour, tristeţe”, de Françoise Sagan

 De cartea aceasta mă leagă amintiri frumoase. Am cumpărat-o din Eforie Nord, când am fost în vacanţă cu familia mea. De fiecare dată când o răsfoiesc, în minte îmi apare marea, soarele, vara şi vacanţa. Am citit-o în trei ore şi am recomandat-o mult timp. Simplă, delicată şi lentă, în stilul francezilor. Este minunat dacă o să o citeşti vara, alături de un pahar de limonadă sau o îngheţată răcoritoare, ferindu-te de soarele dogoritor sub crengile unui arboare. Aş reciti-o cu drag!

4) „Mâna ascunsă”, de Agatha Christie

Romanele Agathei Christie sunt printre preferatele mele, căci mereu mă impresionează. Mă bucur nespus că am avut ocazia de a citi "Mâna ascunsă", pentru că mi-am petrecut câteva ore într-o companie plăcută, călătorind în micuţul sat Lymstock, alături de Miss Marple. "Mâna ascunsă" este un roman poliţist bine scris, cu personaje multe şi bine conturate, cu acţiune din plin, totul fiind condimentat cu mister şi crime. Recomand cu încredere această carte iubitorilor de romane poliţiste bune şi, deopotrivă, celor care n-au citit nimic scris de Agatha Christie.

5) „...Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee

Promit că la începutul fiecărei veri am să recitesc această carte. Subtilă, dar puternică. Continuarea nu a fost la fel de bună ca aceasta, dar merită citită. "Uite, nu mi-am dat seama că-mi place să citesc până în clipa în care am fost ameninţată să nu mai pot citi. Nimeni nu-şi dă seama că-i place să respire!"

6) „Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi”, de Karen Joy Fowler

Karen Joy Fowler reuşeşte să construiască un roman cu o structură puţin “ciudată”, în sensul că ni se narează prima dată mijlocul romanului, sfârşitul lui şi începutul lui, în această ordine. Mie mi s-a părut puţin bulversant la început, dar lucrurile s-au îndreptat spre final. Nu este o tehnică atractivă pentru toţi cititorii. Nu recomand "Ne-am ieşit cu toţii complet din minţi" celor care preferă ca acţiunea unui roman să se desfăşoare în mod cronologic. Dar, dacă puteţi face o excepţie, nu veţi regreta. Promit! Mi-a fost destul de greu să mă ataşez de personaje la început, parcă erau prea simple. M-am înşelat. După ce te “scufunzi” în acţiune, personajele sunt creionate cu fiecare pagină citită. În ceea ce priveşte acţiunea, ea m-a prins doar pe la mijlocul romanului, după primele 150 de pagini. Am tras puţin de acele 150 de pagini, apoi n-am mai lăsat cartea din mână. Eram complet “scufundat” în acţiune şi voiam tot mai tare să văd ce se mai petrece şi în ce situaţii vor mai fi puse personajele.

7) „Păzitoarea tainei”, de Kate Morton

 E al treilea roman al acestei autoare pe care îl citesc. Romanul are trei personaje centrale: Dorothy, Vivien şi Jimmy. Povestea este frumos "ţesută". Acţiunea oscilează între trecut şi prezent, lucru specific acestei scriitoare. Mi-a plăcut mult. De ce l-aş reciti? Deoarece îmi e dor de descrierile făcute de Kate Morton. Mă inspiră.

8) „Suita franceză”, de Irene Nemirovsky

 Cu mâna pe inimă vă spun că m-am despărţit cu greu de această carte, neterminată, dar atât de complexă, unde toate se îmbină perfect şi nimic nu rămâne pe dinafară. Am citit-o în aproximativ o săptămână, însă nu pentru că e o lectură grea, cu un stil complicat şi înecăcios, ci pentru că voiam să lungesc cât mai mult plăcerea lecturii. Voiam să păstrez şi pentru mâine o porţie. Voiam să nu se termine niciodată.
Am adorat, pur şi simplu, “Suita franceză” şi am savurat fiecare cuvânt aşternut pe hârtie de Irène Némirovsky.
 Deşi roman tragic şi dureros, scriitoarea a avut grijă să introducă şi câteva fragmente în care domină fericirea şi bucuria, iubirea şi pofta de a trăi.

9) „Aleea cu licurici”, de Kristin Hannah

 De ce? Pentru că îmi place cum scrie Kristin Hannah (vezi aici un articol în care am explicat cum m-am îndrăgostit de cărţile autoarei). A fost un monstru de carte, având aproximativ 500 de pagini, dar am reuşit să o termin în doar 3 zile, în prima zi citind 200 de pagini. Prima oară m-am speriat când am văzut câte pagini are, însă pe parcursul lecturii paginile zburau, stilul cursiv şi frumos al scriitoarei Kristin Hannah făcând romanul uşor de citit. La acest aspect a contribuit şi fontul, destul de mare, dar şi formatul cărţii.  Am devorat-o şi am adorat-o! Am făcut exact ceea ce fac când pun mâna şi găsesc o carte bună: am mirosit-o, am privit zeci de minute coperta, am recitit unele pasaje de zeci de ori şi am analizat replicile şi caracterele personajelor. Aş reciti cartea cu aceaşi plăcere! "Li se spunea fetele de pe Aleea cu licurici. Asta a fost cu mult timp în urmă, să tot fie vreo treizeci de ani, dar acum, stând în pat şi ascultând furtuna care făcea ravagii afară, i se părea că totul s-a petrecut ieri."

10) „Un motan pe nume Bob”, de James Bowen

Faină carte. E cu pisici şi oameni buni. 

BONUS!

„Singur pe lume”, de Hector Malot

Nu am cum să nu menţionez romanul care m-a făcut să îndrăgesc lectura. Îmi amintesc perfect vara fierbinte în care am citit acest roman. 3 luni mi-a luat să-l termin. Citeam în fiecare zi câte un capitol sau două. Voiam să trag de lectură cât mai mult şi mă bucuram când venea ora de citit. Ce vremuri! Neapărat să-l citiţi şi voi! Apropo, „Singur pe lume” are continuare sau nu?

Dacă ţi-a plăcut articolul, lasă un comentariu. Lecturi plăcute în continuare! 


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare