Bookfest 2018 - impresii, peripeţii şi cârcoteli


 Deşi nu voiam să merg la Bookfest m-am gândit că ar fi păcat să nu mă plimb puţin prin Bucureşti şi să nu fac o vizită acestui târg. Sâmbătă am vizitat târgul de la Romexpo, care a fost organizat în pavilionul B2, recent modernizat. Nu regret deloc, deoarece a fost o experienţă frumoasă. Am fost şi în 2017 la Bookfest, dar parcă anul acesta a fost mai fain - mai mult spaţiu între standuri, mai puţin aglomerat.  Eu am stat la târg în jur de 4 ore.

 Până sâmbătă, la Romexpo ajungeam doar cu taxiul, temându-mă că n-am să mă descurc dacă iau metroul sau alt mijloc de transport în comun. Teama m-a părăsit anul acesta. Am zis că nu  merită să dau 30 de lei dus-întors cu taxiul până la Romexpo, aşa că am cerut sfaturi prietenilor şi am luat metroul de la staţia Basarab până la staţia Piaţa Victoriei. Am schimbat metroul la Piaţa Victoriei şi am mai mers o staţie. La “Aviatorilor” am coborât şi am mers pe jos având două repere în minte: Arcul de Triumf şi Casa Scânteii. Drept înainte! Nu-i aşa că-i simplu? De unde, că am apucat-o pe alt bulevard, pe bulevardul Aviatorilor. Când am ieşit de la metrou n-am făcut dreapta, spre bulevardul Mareşal Constantin Prezan, ci am mers tot înainte având reperele în minte. În loc de Arcul de Triumf am dat de statuia Aviatorilor, care a fost primul semn că am luat-o pe alt drum. M-am oprit şi am întrebat pe cineva cum ajung la “Arcul de Triumf”.  Mi-a spus că trebuie să fac cale întoarsă. Într-un final, am găsit drumul spre acest reper, care se află pe Şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, dar deja mă dureaua îngrozitor picioarele şi tălpile pantofilor se tociseră pe margini. Am trecut pe lângă parcul “Regele Mihai I”, pe lângă Muzeul “Dimitrie Gusti” sau Muzeul Satului, cum este cunoscut, şi am văzut şi Casa Scânteii. Ştiam că e mult mai simplu să ajung la Romexpo de la staţia de metrou “Aviatorilor” cu autobuzele 131, 330 şi 331. Trebuia să iau unul din ele din staţia “Charles de Gaulle” şi să cobor 3 staţii mai târziu, la “Piaţa Presei Libere”. Oricum, mersul pe jos face piciorul frumos, nu? Aveam nevoie de puţin sport.

 Acum, să vorbim mai pe larg despre Bookfest. Am structurat articolul pe mai multe părţi, respectiv: cele mai frumoase standuri, reduceri substanţiale, reduceri nesemnificative, ce mi-ar plăcea mie să găsesc data viitoare la Bookfest, întâmplare amuzantă şi prada mea de la Bookfest. Du-te direct şi citeşte ce te interesează.




Cele mai frumoase standuri

Standul editurii Baroque Books & Arts

   Delicat şi elegant. Simplu, dar complex. 
 Este unul dintre cele două standuri la care m-am oprit şi am stat 5 minute să le admir. Trandafirii şi decoraţiunile inspirate din natură m-au impresionat. Acestea au oferit un aer de rafinament, prospeţime şi vitalitate standului. Sper că aţi trecut pe la ei, iar dacă nu, vă las câteva poze pentru a vă face o idee despre cum a arătat. 
 Şi cărţile m-au determinat să-l nominalizez , pentru că sunt minunate. Ah, standul a fost diferit, unic şi a ştiut cum să iasă în evidenţă, deşi a fost unul mic.



Pozele sunt preluate de pe pagina de facebook a editurii Baroque Books & Arts

 Standul editurii Black Button Books

Cel de-al doilea stand care m-a făcut să mă opresc şi să îl privesc câteva minute a fost standul Black Button Books, care mi-a plăcut mult, mult. Atât de feeric şi de drăguţ mi s-a părut, încât parcă ar fi fost desprins dintr-o poveste. Unic şi fain sunt două cuvinte care descriu perfect standul. Au fost şi reduceri importante la cărţi, aşa că n-ai fi avut vreo scuză să nu-l vizitezi. Cu ajutorul celor de la Black Button Books, care mi-au trimis poze, puteţi vedea că ceea ce spun aici nu-s minciuni. Design-ul standului şi materialul din care a fost realizat (carton, bănuiesc) au fost două elemente importante care m-au îndemnat să discut despre el. Nasturii de pe pereţi au fost tare simpatici, iar sigla la fel. Voi aţi trecut pe la standul Black Button Books? Cum vi s-a părut?



Pozele sunt primite de la editura Black Button Books

Reduceri substanţiale

 Ca o bună parte din cititori, am venit la târg fără listă, însă hotărât să vânez cărţile cu preţuri reduse. Am găsit cărţi pe care mi le doream la preţuri incredibil de mici şi mi-am umplut rucsacul Case Logic. :D Am analizat ofertele şi abia apoi m-am decis ce să achiziţionez. 
 Reducerile substanţiale se găseau la editura Univers, la editura ALL şi la editura Corint. Au fost mese sau coşuri pline cu romane celebre sau mai puţin cunoscute, iar de cititori nu au dus lipsă. Preţurile erau cuprinse între 5, 10 şi 20 de lei. Evident, erau şi cărţi mai scumpe. La cumpărăturile pe care le făceai la standul ALL primeai şi o mică atenţie dulce (un baton de ciocolată cu rom sau biscuiţi). Editura Corint a avut două coşuri de metal cu bunătăţi de citit la un preţuri reduse (aveau mici defecte, dar dacă chiar îţi doreai o carte anume treceai peste detaliul ăsta). În primele două zile ale târgului editura Corint a redus preţul cărţilor 50%. Cărţile la preţ redus de la editura Univers se aflau într-o stare excelentă, fără defecte. 
Aşadar, aveai de unde să-ţi umpli plasa fără să scoţi din buzunar sume enorme. 


Reduceri nesemnificative

 Editura Rao a avut cele mai scumpe cărţi, din ce îmi amintesc. Standul avea un decor futurist (nu ştiu dacă aşa a fost şi la Bookfestul din 2017) şi probabil voiau să scoată pârleala (glumesc, evident). Doar ce am văzut câteva preţuri şi m-am lecuit, am mers mai departe fără regrete. “Cine a ucis-o pe Nora Jones”, singura carte pe care mi-o doream de la Rao, de Eugen Ovidiu Chirovici (ediţie cartonată) era vreo 35 de lei. Foarte scumpe au fost şi cărţile Agathei Christie apărute la Rao (parcă tot în jur de 30-35 de lei una, ediţii necartonate). Editura Humanitas a avut reduceri mici.

 Celelalte edituri au avut reduceri normale, de bun simţ, cuprinse între 15% şi 30%, printre care editura Litera, editura Trei, editura Black Button Books, editura Herg Benet şi editura Polirom. 




Ce mi-ar plăcea mie să găsesc data viitoare la Bookfest

- preţuri mai mici la cărţile Rao;
- mai multă lume, chiar dacă am spus că nu-mi plac spaţiile aglomerate;
- mai multe edituri (de exemplu, editura Epica).

O întâmplare amuzantă

Eram la standul editurii Litera, când un adult a întrebat-o pe o tânără de acolo (o voluntară) dacă sunt la târg şi cărţi romantice, apărute în colecţia Lira. Imediat femeia l-a redirecţionat zicându-i astfel: “Sigur am adus, dar nu ştiu unde sunt. Mergeţi şi întrebaţi-o pe colega mea de acolo”. Adultul s-a dus, a pus întrebarea, iar răspunsul fetei a fost unul comic: “Păi noi suntem editura Litera. Lira e editura Lira, nu are treabă cu noi. Duceţi-vă la editura Lira să căutaţi.” :)))) Am râs zgomotos când am auzit răspunsul. De fapt, “Lira” este o colecţie de cărţi a editurii Litera şi cărţile din această colecţie nu au fost la târg. 






Prada mea de la Bookfest 2018

De la Editura All mi-am achiziţionat romanul “Valurile iubirii”, de Anita Shreve, care m-a costat doar 5 lei. Am primit şi un baton delicios. “Văduvele de joi seara” de Claudia Piñeiro şi “Iubire” de Hanne Ørstavik sunt cumpărate de la editura Univers, fiecare costând 5 lei. “Eugénie Grandet” de Honoré de Balzac a fost 10 lei (este ediţia apărută la Editura Corint). “Fericirea îmi scapă printre degete” de Agnès Martin-Lugand şi “Pasiune” de A.S. Byatt sunt două romane pe care le-am cumpărat de la Alina, o prietenă de-a mea. În total 6 cărţi = 50 lei. I think I made a pretty good deal. :D 



 Cu bune şi cu rele, Bookfestul chiar a fost un eveniment frumos. Aş fi regretat dacă nu m-aş fi dus. Voi aţi fost? Ce cărţi v-aţi luat?

Comentarii

  1. Daca vrei un sfat, la Romexpo se merge numai cu taxi-ul :))) Eu asa fac de fiecare data, n-am chef sa ma stresez aiurea.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare